Paulescu, o obsesie fără sfârşit pentru medicina românească.
Un paradox mai mare decât neacordarea Premiului Nobel pentru Medicină este că viaţa şi opera lui Paulescu încă reprezintă un mister pentru lumea medicală românească. Dubiile au originile departe în timp, încă din perioada în care marele savant român venea la Facultatea de Medicină din Bucureşti cu trăsura, iar scepticii colegi de cancelarie şuşoteau pe la colţuri: “Uite-l şi pe cel care susţine că a descoperit insulina”. Înţeles foarte puţin de contemporanii săi şi susţinut modest de autorităţile din toate timpurile, Paulescu pare că nu putea să aibă un alt destin. Profesional şi uman.
O poveste despre incapacitatea de a ne recunoaşte valorile.
Această ediţie a revistei Hipocrate este, în sine, o mărturisire. Despre grandoare ştiinţifică şi micime umană. Despre genii şi oameni simpli. Despre merite şi impostură. Despre eforturi şi beneficii obţinute gratuit. Despre valoare şi incapacitatea noastră ancestrală de a o recunoaşte. Despre bucurie şi frustrare, spectacolul minţii şi întunecimea ei. Despre istoria trăită într-un mod particular şi istoria comentată de la distanţă, fără contextualizare. Despre oamenii care i-au urmat lui Paulescu şi care au simţit sacra datorie de a susţine cauza priorităţii în descoperirea insulinei: profesorii Ion Pavel, Constantin Ionescu Tîrgovişte, Nicolae Hâncu, Constantin Dumitrescu, Gheorghe Băcanu sau Maria Moţa.
Nesperatul ajutor venit din afara lumii medicale autohtone.
O întâmplare de la Congresul ADA 2010 - absenţa lui Paulescu de pe slide-ul unui profesor canadian care vorbea despre descoperitorii insulinei - arată de ce trebuie valorizat la maximum efortul profesorului Alberto de Leiva, care şi-a dedicat doi ani din viaţa profesională pentru a-l cunoaşte pe savantul român. În interviul din acest număr, profesorul de Leiva, completat de profesorul Micic, dezvăluie un personaj, Nicolae Paulescu, mult mai complex decât îl poate portretiza eterna controversă legată de insulină. Profesorul Alberto de Leiva, cu generozitate şi obiectivitate, ni-l redă pe Paulescu aşa cum poate unii dintre noi îl ştiam, dar cu siguranţă cu toţii trebuie să-l comunicăm lumii medicale mondiale: “Un prototip al noului doctor; al doctorului academician care se bazează pe dovezi ştiinţifice în descoperirea unor noi medicamente şi tratamente. A fost combinaţia perfectă, la timpul potrivit, pentru o persoană foarte inteligentă”
