124 de ani de existenţă pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, spital de copii cu tradiţie în România, a împlinit 124 de ani de activitate. Pentru a marca evenimentul au fost invitaţi medici din vechea generaţie a spitalului de copii, cadre medicale actuale precum şi jurnalişti. La conferinţa de presă prilejuită de eveniment au participat în calitate de speakeri: prof. dr. Dan Mircea Enescu, managerul instituţiei, prof. dr. Ioan Bâscă, şeful Clinicii de Chirurgie Pediatrică şi dl. prof dr. Dumitru Orăşeanu, şeful Clinicii Pediatrie III. Prof. dr. Ioan Bâscă a subliniat importanţa pe care o are spitalul la nivel naţional. Astfel, de multe ori la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” se ajunge ajunge atunci când micul pacient pare că nu mai are nicio şansă. “Lucrăm de dimineaţa până dimineaţa şi pentru asta avem mulţumirea aceea incredibilă pe care numai noi, medicii, o putem înţelege. Numai noi ştim ce înseamnă să vezi un copil fericit după ce a fost tratat, operat, după ce a stat în reanimare şi care îţi întinde mânuţa sau pur şi simplu îţi sare în braţe când vine la control.” Prof. dr. Dumitru Orăşeanu a vorbit despre istoria frumoasă a spitalului şi a atras atenţia asupra ritmului de lucru din instituţie. Astfel, dacă în 1965 existau 460 de paturi şi se făceau în jur de 11.000 de consultaţii, în prezent având un număr mai mic de paturi se fac peste 30.000 de consultaţii anual.

Prof. dr. Dan Mircea Enescu a încheiat conferinţa mulţumind colegilor săi pentru colaborarea din ultimul an şi a vorbit despre planurile de viitor ale Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”. Acestea includ renovarea unei clădiri vechi a spitalului dar şi construirea unora noi printre care şi o Clinică de pediatrie – Centru de excelenţă. Lucrările la aceasta vor începe în perioada august – septembrie, iar în cadrul clinicii vor fi toate specialităţile care lipsesc în prezent spitalului.
Vă mulţumim pentru interesul constant şi sprijinul acordat echipei noastre pentru salvarea vieţii şi prevenirea accidentelor la copil. Toate comunicatele de presă ale spitalului, precum şi materiale informative şi profilactice sunt postate pe site-ul www.spitaluldecopii.ro.

Site realizat de Endline